Geneza si evoluția cailor este strâns legată de relația directă cu oamenii. Pe parcursul celor peste 4000 de ani, istoria cailor, în această relație, calul a furnizat putere și viteză, devenind totodată un simbol al puterii. Creșterea cailor a evoluat în funcție de necesitățile și ambiția omului. În secolele anterioare domesticirii acestora, relația se traducea prin aceea de vânător și vânat. Timide și ușor de speriat, herghelii întregi puteau fi dirijate spre spatii fără ieșire, acolo unde caii erau bătuți pana la moarte sau erau goniți spre zonele stâncoase. În jurul anilor 4.000 – 3.000 i.e.n, ca rezultat probabil al experienței creșterii animalelor semi-sălbatice (cazul oilor și a caprelor), triburile nomade asiatice din nordul Marii Negre au început sa îmblânzească caii sălbatici, aceștia fiind crescuți pentru lapte, carne și piei.
Treptat, aceste triburi au început să ii utilizeze pentru călărie, realizând totodată avantajul conferit de animale datorita forței și vitezei, pentru tragerea săniilor. De asemenea i-au folosit pentru supravegherea turmelor și pentru a călători pe pășunile situate la distante mai mari. Roata a fost inventata în jurul anului 3.500 i.e.n în Mesopotamia, ulterior aceasta devenind și un loc important pentru creșterea cailor. Folosirea cailor a adus noi beneficii în viata oamenilor, facilitând desfășurarea actelor de comerț dar și viata triburilor, în general. În următorul mileniu, s-au creat drumuri comerciale lungi, în special în vestul Asiei și sud-estul Europei. Caii au fost folosiți, de către popoarele nomade, în lupte, dar și de kassiti, elamitii și hittitii, care au cucerit popoarele vecine în perioada anilor 3.000 i.e.n. În jurul anului 2.000 i.e.n, au început sa fie folosite carele de lupte. Egiptul, de exemplu, care nu era încă în posesia rotii, a fost cucerit datorita carelor lui Hyksos, care a rămas la putere pana în anul 1542 i.e.n. În 400 de ani, egiptenii au ajuns să realizeze care sofisticate, iar în China ele au fost perfecționate în 1.300 i.e.n. Carele au continuat sa fie principalele vehicule de lupta, pana când a fost tot mai mult utilizata cavaleria. Pe măsură ce armele și uneltele au fost perfecționate, cavaleria a devenit foarte eficienta în lupta, folosind avantajul vitezei, înălțimii și surprinderii oponenților. Aceasta poate fi folosita pe terenuri inaccesibile carelor. Treptat, caii au mai fost utilizați și pentru a transporta călăreții în armuri. Zăbala, hatul și pintenii au fost introduse pentru a controla direcția și viteza cailor. Inițial, acestea erau confecționate din lemn, os sau piele, însa din anul 1.500 i.e.n, a fost utilizat bronzul care, ulterior, a fost înlocuit cu fierul. Șeile (altele decât cele textile) nu au fost folosite decât în perioada romana târzie (secolele 4-5 e.n), iar scărița a apărut și ea tot mai târziu.
Fără cai, istoria omenirii ar fi fost lipsita de transportul rapid și eficient al bunurilor, a explorării și luptelor. Ca rezultat, calul a fost considerat o parte importanta a vieții politice. Asirienii, un popor luptător al cărui imperiu s-a aflat la apogeu începând cu mijlocul secolului al VIII-lea i.e.n, considerau creșterea cailor telul lor suprem, tradiție continuata de persi, care le-a cucerit teritoriile în anul 612 i.e.n. Cyrus cel Mare, conducătorul persan care a cucerit Babilonul în anul 539, poseda 8.000 de armăsari și 6.000 de iepe doar în grajdurile din Babilon. Chinezii au glorificat calul în arta, în special caii de lupta, ce au fost adoptați ulterior în Japonia și Coreea. Calul a câștigat tot mai mult respect și valoare și a fost apoi râvnit ca animal de povara sau ținut în hergheliile imperiale. Pentru turci, huni și mongoli, calul era atât de vital pentru succesul lor, încât cavalerii erau îngropați alături de acest animal. În multe tari, calul era un semn de prestigiu, iar cavalerii în timpul războaielor aveau datoria sa crească și sa utilizeze caii în lupta.
Caii au intrat în cultura europeana la fel ca majoritatea altor fenomene prin intermediul mitologiei. Grecii credeau ca aceste animale veneau din mare, fiind o creație a zeului marii, Poseidon. Este posibil ca aceasta legenda sa se fondeze pe faptul ca mai toți caii erau aduși la țărm de către navele care transformau cavaleria ce a cucerit Creta în jurul anului 2000 D.C. Poate centaurul, jumătate om-jumătate cal, sa fie reprezentarea unul cavaler calare, văzut pentru prima data? Calul înaripat Pegasus, apare și el în mitologia greaca, reprezentând un mod prin care Poseidon a încercat sa le indice oamenilor sursele de apa proaspăta. Se știe ca, caii sălbatici bat cu copita în pământul arid, acolo unde simt ei, instinctiv sau empiric, ca exista o sursa de apa. Oare aceasta acțiune are vreo legătura cu mitul darului lui Poseidon?
Calul în mitologia greaca este destul de bine cunoscut, dar nu este fără echivalent. Chinezi au avut propria lor versiune a centaurului, Thing-Ling, cea mai înțeleapta dintre ființe și, desigur, jumătate om, jumătate cal. Ei bine da, calul a împrumutat multe dintre caracteristicile omului, o data ce au devenit parteneri. În timpul parteneriatului de început al calului cu omul, calul a fost întotdeauna asociat cu ințelepciunea, puterea și utilitatea.
Calul (Equus caballus) este un mamifer erbivor copitat, de mărime considerabilă, fiind una dintre cele șapte specii moderne ale genului Equus. Calul domestic este un mamifer ce face parte din ordinul Perissodactylia, familia Ecvideelor. Corpul este zvelt, iar gâtul este puternic și poartă o coamă. Trunchiul, cu pieptul lat, se sprijină pe patru membre lungi, musculoase, puternice, terminate cu câte un deget învelit în copită. Incisivii sunt îndreptați oblic înainte. Deoarece se tocesc, pe suprafața incisivilor apar ornamentații, element funcție de care se apreciază vârsta animalului. Caninii sunt mici. Între canini și premolari se afla bara cornoasă. Măselele sunt late, cu creste de smalț. Conform ultimelor cercetări, se pare că domesticirea cailor s-a petrecut acum circa 6.000 ani, într-un vast perimetru ce cuprinde astăzi stepele ierboase din Ucraina, sud-estul Rusiei și vestul Kazahstanului. Calul din America de Nord dispare acum câteva mii de ani, fiind readus de către europeni, în procesul de colonizare a Americii, în secolul al XVI-lea. Calul readus în America se sălbăticește din nou, apărând mustangul, calul indienilor din America; un proces asemănător se produce în Australia cu calul și măgarul. Deși sunt animale mari, impozante, caii sunt blânzi, cuminți, si timizi, iar oricând adora compania oamenilor. Un cal poate devenii cel mai bun prieten al unui om. Se atașează de destul de repede de stăpânul lui, dar mai întâi trebuie să i se câștige încrederea.
În trecut, caii erau o necesitate, oamenii folosindu-i în nenumărate scopuri precum transportul, munci agricole, pentru carnea acestora și alte activități. În perioada cuprinse intre anii 600 și 1.500 i.e.n, caii grei au început sa fie folosiți în agricultura și au avut o mare importanta economica pana în secolul al XVIII-lea. În secolul al XVII-lea, când au devenit frecvente călătoriile cu trăsurile, caii puternici și rapizi au fost crescuți în acest scop. În secolul la XVIII-lea, sângele de Arab și Barb a transformat caii de curse și vânătoare din Anglia, pe măsura ce pariurile și echitația au devenit din ce în ce mai populare. Acest fapt a pus baza rasei pur sânge englez, cea mai crescuta rasa actuala. Când caii de tracțiune au fost înlocuiți în de tractoare și caii de la trăsuri cu mașini, cererea lor a scăzut dar sunt încă folosiți pentru transport și lucrările agricole în locurile mai putin tehnologizate. Pana la al doilea război mondial, cererea de cai pentru recreere și sport a crescut, iar creșterea selectiva a cailor pentru concursurile sportive constituie în prezent o industrie importanta în multe tari.
Astăzi este folosit pentru călărie, dresaj (cai) și consum de carne. Calul de sex masculin este numit armăsar, femela fiind numită iapă. Aceasta poate să aibă un mânz pe an, perioada de gestație la iapă având o durată de 11 luni.
Calul a evoluat de acum 60 milioane de ani, adaptându-se fără dificultate la climatul și habitatele aflate în schimbare. Cel mai timpuriu predecesor, conform fosilelor găsite în sudul Americii de Nord, era un patruped mic, de mărimea unui câine. Aceasta viețuitoare era numita “calul scund” sau Eohippus, un nume derivat din era geologica eocenica de acum 50 de milioane de ani și hippus cuvântul grecesc pentru cal. Vrei să afli mai mult? Click aici.
