Un francez și-a vândut toate proprietățile pentru a se plimba prin Europa într-o rulotă trasă de cai!
Francezul, fost membru al comando-ului francez Beretele Verzi, și-a vândut tot ce avea în Franța și se plimbă de patru ani prin Europa cu cei doi cai și cu câinii săi. Francezul se numește Thierry Strack și a fost 17 ani militar profesionist în comando-ul Marinei franceze, „Beretele Verzi”, ajungând ca militar pe mai toate continentele lumii. La vârsta de 50 de ani a decis că este momentul să lase în urmă agitația și stresul unei vieți obișnuite, așa că și-a vândut tot ce avea – casă, mașină, absolut tot – iar cu banii primiți și-a luat doi cai frumoși de tracțiune, doi câini și un soi de căruță care se seamănă mai degrabă cu o rulotă, cu care a început să cutreiere Europa. Se întâmpla în februarie 2009, iar de atunci “căruță” este casa francezului. «„Prima dată când le-am spus cailor mei mergeți! a fost în 16 februarie 2009. A fost pentru prima dată când am plecat de acasă și nu am știut unde voi dormi”»,povestește francezul pe care l-am întâlnit la marginea Zalăului, unde a făcut un popas de câteva zile în drumul său spre Praid, destinația lui finală din România. Prima iarnă pe drumuri, cea din 2009 – 2010, l-a prins în Munții Jura, din Franța, iar Thierry își amintește că a îndurat, atunci, temperaturi de -27 de grade Celsius. În România a ajuns anul trecut în septembrie. S-a oprit imediat după vama Borș, pe o pășune lângă orașul bihorean Marghita, unde a petrecut iarna. Când s-a desprimăvărat, a pornit din nou la drum, cu opriri mai scurte sau mai lungi, în funcție de ce simțea în acel moment ori chiar de felul în care era privit de localnici. Pentru că, nu demult, un grup de turiști străini care au traversat Sălajul pe biciclete au avut probleme cu țiganii dintr-un sat de aici, l-am întrebat și pe francezul nomad despre experiențele sale cu compatrioții noștri. «„Am văzut multi țigani, cu familiile lor. Vin spre mine, le ofer o cafea, o prăjitură. E-adevărat, copiii vor să ia toate prăjiturile, dar eu le spun să termine una, iar dacă mai vor le mai dau fără nicio problemă”», descrie el întâlnirea cu țiganii români. Poate și pentru că cei 17 ani de militărie l-au călit suficient, Thierry spune că nu îi este frică absolut deloc că cineva i-ar putea face rău, fiind atât de expus. «„Privindu-mă, credeți că cineva și-ar închipui că merită să mă atace”», întrebă, retoric, francezul, aluzie la ținuta sa nu tocmai elegantă, dar potrivită pentru aventura în care a pornit. «„În plus, mie nu mi-e frică, pentru că atunci când ți-e frică, ești ca un magnet pentru hoți”», completează el.
- Chemarea sângelui
Întrebat ce l-a motivat să lase tot confortul unei vieți civilizate pentru un trai nomad, francezul mărturiseşte că unul dintre motive este originea sa. „Tatăl meu este țigan și s-a născut într-un căruță ca și asta. Dar pentru că a învățat foarte bine ca elev, guvernul s-a oferit să-l ducă la, 15 ani, la o scoală militară”, își începe francezul povestea. Chiar dacă viața cazonă a familiei sale l-a ținut departe de existentă nomadă a rudelor tatălui său, vizitele pe care le mai făcea acestora, pe vremea când era copil, l-au făcut să fie fascinat de ideea de a fi liber, de a locui unde dorea, de a face exact ceea ce vrea și de a nu fi constrâns de reguli. «„Aveam vreo cinci ani când i-am spus mamei mele că vreau și eu o astfel de căruță cu cai”», povestește el. Şi-a realizat visul după ce a împlinit 50 de ani. «„Am vândut tot ce aveam – casă, mașina, absolut tot – iar cu banii luați mi-am luat acești doi cai și căruța”», își amintește el, fără urmă de regret în glas, ci, din contră, mândru de alegerea sa. Francezul ne explică faptul că a putut să facă asta și pentru că cele două fiice pe care le are îi sunt mari, iar soția pare să îi înțeleagă alegerea. «„În 15 iulie soția mea vine cu un avion până la Cluj Napoca și va sta cu mine, în România, trei săptămâni”», adaugă el. Pentru că o astfel de aventură, ca și cea în care a pornit el, nu se poate face fără bani. L-am întrebat pe Thierry din ce trăiește de patru ani, în care nu a muncit, în sensul convențional al cuvântului, nici măcar o zi. Francezul spune că a avut noroc, în acest sens, cu renta pe care i-o plătește, lună de lună, Marina franceză: «„Aproximativ 1.000 de euro. Nu e mult, dar în România cu banii ăștia sunt rege!”».
- Caii și câinii săi – partenerii de aventură
Lunga sa călătorie n-ar fi fost posibilă fără Maika și Pitchonne, două iepe superbe, aparținând unei rase de tracțiune, cu care a început călătoria și cu care speră să o și încheie. Cele două iepe ar putea, însă, să-i cam dea peste cap întoarcerea acasă, pentru ca Maika urmează să aibă un mânz peste câteva luni, iar Pitchonne ar putea deveni și ea mamă pentru prima oară. «„Cu doi cai și cu doi mânji nu poți merge pe drum. Aşa ca s-ar putea să rămân în Ungaria, acolo unde voi petrece iarna următoare, încă un an, până vor mai crește mânjii și voi putea să-i vând”», ne explică el. A pornit la drum, în urmă cu patru ani, alături de Toundra, un Berger Belge frumos și ascultător și de Scamper, un Berger Australian vioi. În România, celor doi li s-a alăturat „Pasd`nom” (Fără Nume), un maidanez care s-a apropiat de căruță și n-a mai vrut să plece. Thierry spune că cei trei câini nu numai că îl ascultă fără obiecții, dar îl și păzesc foarte bine, fiind foarte atenți la ceea ce se întâmplă în jur. Asta poate și pentru că au fost învățați bine, francezul fiind, după ieșirea din militărie, dresor de câini.
- Căruța cu panouri solare și laptop
Chiar dacă își ghidează călătoria după principiile rudelor sale nomade, Thierry a adaptat tot la tehnologia modernă. Aşa se face că drumul și-l alege cu ajutorul Google Maps, iar pentru a avea un minim de confort în casa sa pe patru roți și-a montat pe ea și două panouri fotovoltaice, cu care își asigură necesarul de electricitate de care are nevoie.
Sursa: www.adevarul.ro
Echipa DespreCai.eu