Frizianul este una dintre cele mai vechi rase de cai din lume avându-și originea în provincia Friesland, Olanda, unde este considerat o adevărata comoara națională. Specialiștii susțin ca unul dintre strămoșii care au influențat cel mai mult formarea acestei rase ar fi Equus Robustus, un cal de talie foarte mare care trăia în era preistorica în Nordul Europei. Poporul Frizian care locuia în acea arie, ce este azi reprezentata de teritoriile de nord ale Germaniei și Olandei și sudul Danemarcei, au fost recrutați de romani ca soldați în legiunile lor. Astfel, gravuri din acele vremuri înfățișează soldații frizieni calare pe cai foarte mari și puternici. In secolul XVI și XVII, se pare ca a fost realizata o infuzie de sânge arab, prin caii andaluzieni aduși pe aceste teritorii de spanioli. Aceasta infuzie a dat rasei mersul caracteristic, asa zis ‘înalt’ cu o acțiune foarte ampla a genunchiului. Calul frizian a fost ferit de-a lungul secolelor de influenta rasei Pur Sange Englez, el crescându-se în rasa curata de peste 200 de ani. Datorita temperamentului sau, este considerat a fi o rasa cu sânge cald. Călugării olandezi sunt binecunoscuți pentru talentul lor ca și crescători de cai. Ei s-au ocupat de modelarea acestei rase încă din Evul mediu, realizând încrucișări ale greoiului Equus Robustus cu rase mai ușoare de cai, realizând astfel rasa friziana, cu o incredibila putere și agilitate, cuplate cu un temperament plăcut supus dar totodată vioi. In acest fel au creat nu numai una dintre cele mai pure rase de cai europene, dar și una dintre rasele cu sânge cald cotata printre cele mai valoroase la nivel mondial. Este un cal foarte rapid, puternic și docil, aceste calități fiind probate în timpul Cruciadelor intreprinse de cavalerii teutoni în Orientul Mijlociu.

Datorita perioadelor lungi în care cavaleri erau plecați în cruciade, s-a produs o îmbunatățire a aspectului rasei friziene din acele timpuri, datorita încrucișării lor cu caii orientali, dar și cu cei andaluzieni, în timpul ocupației Olandei de către spanioli, în vremea războiului Egiptului. Descendenții cailor cavalerilor cruciați au fost foarte apreciați ca și cai de călărie de către nobilimea olandeza medievala, fiind portretizați în multe picturi ale vechilor pictori olandezi. Rasa Friziana a fost folosita pentru crearea altor rase de cai, cum ar fi: Oldenburgul, format în principal prin infuzie de sânge frizian (acest fapt fiind primordial în salvarea rasei friziene de la dispariție după I-ul Război Mondial, prin re-infuzia cu oldenburg, pe exemplarele ramase după război), poneiul New Forest, Dalle, Fell, Morgan Horse, trapasul Orlov, trapasul American, Pur Sangele Suedez, Kladruber-ul, poneiul norvegian Dole. De asemenea, rasa englezeasca Shire își are originile în rasa friziana.

Timp de secole, guvernul Olandez a emis regulamente stricte privitoare la creșterea și înmulțirea riguroasa a acestei rase. Astăzi Legea Olandeza a Calului, emisa în 1939, și modificata succesiv, reglementează regulile referitoare la Registrul genealogic al rasei și la potrivirea perechilor. Fiind un trăpaș excelent, Frizianul a fost folosit la curse de trap pe distante scurte, înhămat la o trăsura tradiționala olandeza, câștigătorii fiind răsplătiți cu o cravașa de argint sau aur. În 1625, Frizianul a fost importat în teritoriul ce avea sa devina mai târziu America. Olandezii au fondat, în 1609, orașul New Amsterdam, pe teritoriu descoperit de ei, dar pe care l-au abandonat englezilor în 1664, când numele acestuia a fost schimbat în New York unde, calul frizian, a contribuit la formarea rasei americane Morgan. Provincia olandeza de baștina rămâne nucleul principal al rasei. În zilele noastre calul frizian este prezent în tot vestul Europei. Popularitatea acestei rase au făcut ca acesta să ajungă în Scoția, Franța, Germania, SUA, Noua Zeelanda, Austria, Irlanda și Luxemburg.

Frizianul este un cal bine echilibrat, corect proporționat cu un cap nobil, ochi curați, expresivi, inteligenți urechi mici, foarte mobile, cu vârfurile ușor orientate unul spre altul. Gatul este ușor arcuit, suficient de lung, spatele este puternic, continuat cu o crupa suficient de lunga și nu foarte înclinata posterior.

Umerii sunt lungi, oblici, toracele adânc cu coaste bine arcuite. Membrele sunt puternice cu aplomb-uri corecte. Mersurile sunt fluide, uniforme și înalte. Coama și coada sunt foarte lungi și bogate, conferindu-i un aspect luxuriant,puternic. Armăsarii trebuie sa măsoare 160 cm la vârsta de 4 ani. Roba trebuie sa fie negru lucios, ca lignitul, fără însemne de alte culori. Capul este relativ scurt, suficient de larg, cu urechi mici, alerte, ochii mari strălucitori. Osul nazal de obicei este drept sau ușor concav. Nările sunt largi, buzele bine lipite de maxilar. Capul în ansamblu trebuie sa fie uscativ, fără zone grase sau edeme, prins lin de gat. Gatul este destul de lung, permițând largi mișcări laterale ale capului. Gatul este ușor arcuit, cu encolura foarte bine dezvoltata , cu musculatura puternica. Greabănul este bine evidențiat dar prins lin de spate, nefiind proeminent și nu prea plat. Spatele este potrivit de lung și foarte musculos. O linie superioara ușor lăsata este permisa. Salele sunt largi, puternice, musculoase, continuate lin cu crupe. Crupa este suficient de lunga, ușor înclinata descendent, antero-posterior, larga și musculoasa. Nu este excesiv de rotunjita sau ascuțita. Coada nu trebuie sa fie prinsa jos. Musculatura gluteana trebuie sa fie lunga și bine dezvoltata. Umerii sunt suficient de lungi si oblici. Punctul umărului este situat suficient de larg, astfel încât sa formeze cu sternul și musculatura puternica, un umăr puternic, mobil, ce permite o mișcare suficient de înalta a membrelor toracice. Coastele sunt lungi, bine arcuite, formând o cutie toracica larga. Pieptul este potrivit de larg. Membrele anterioare sunt bine poziționate. Privite din fata sunt perpendiculare pe sol. Privite din lateral, chisita formează un unghi de 45° cu solul. Metacarpul trebuie sa nu fie prea lung. Antebrațul trebuie sa fie suficient de lung pentru a permite o mișcare ampla a membrelor toracice. (un antebraț prea scurt va diminua amploarea ridicații și extensiei membrului, influențând negativ întregul echilibru al calului). Chisita este suficient de lunga și elastica. Copitele sunt largi, tari, sănătoase, nu prea mari, dar nici mici și întotdeauna negre. Membrele posterioare, privite din spate, sunt întotdeauna drepte. Din lateral sunt bine poziționate, puternice, cu copite de asemenea puternice. Metatarsul este ușor mai lung decât metacarpul. Articulațiile, atât la membrele anterioare cât și la cele posterioare sunt largi, bine dezvoltate, cu aspect uscativ. Unghiul jaretului trebuie sa aibă aproximativ 150° iar chisitele posterioare trebuie sa formeze cu solul un unghi de aproximativ 55 grade. Caracterele morfologice care trebuie menținute și îmbunătățite de crescătorii rasei sunt: membre puternice, bine adunate “sub el” un cal nu prea masiv, cu alura luxurianta, elevata și mișcări susținute, umerii suficient de lungi și oblici, membre robuste, uscative, rezistente. Mersurile trebuie sa fie lejere, cu un moment de suspensie. Talia ideala la greabăn este intre 159-163 cm. Antebrațul trebuie sa fie suficient de lung iar metacarpul nu prea lung. Tranziția dintre sale și crupa sa fie lina, cu musculatura gluteana lunga, puternica, bine dezvoltata, copite largi, rezistente, călcâie corespunzătoare. De asemenea, caii trebuie sa aibă un caracter bun, supus, sa fie muncitori și viguroși. Standardul de rasă este reglementat de FPS Studbook.

Este un cal cu sânge cald, temperament vioi, dar foarte docil, supus, plăcut puternic, încrezător în forțele proprii, dar fără a fi dominant, ci din contra, este foarte echilibrat . Este un cal foarte loial, sensibil, agreabil, foarte atent la tot ce îl înconjoară, muncitor cu un temperament unic, dornic sa facă pe placul omului. Este foarte apreciat datorită mersului caracteristic, maiestos și a ținutei sale aristocratice și mândre. Această minunată rasă nu ar fi ajuns la o asemenea frumusețe și utilitate dacă nu ar fi beneficiat de un popor extraordinar care a cizelat rasa de-a lungul vremurilor, printr-o selecție riguroasă și o muncă asiduă, fără compromisuri.

Utilizatorii disting doua tipuri în cadrul rasei: cel baroc cu aluri foarte ridicate, în consecința mai bun la trap decât la galop și modelul polivalent, mai sportiv, cu aluri mai întinse și omogene. Din acest motiv utilizarea Frezianului este foarte variata, datorita adaptabilității sale multilaterale, a docilității sale și a caracterului bun. Este folosit astfel ca și cal de trăsura, atelaj dar și în dresajul academic, clasic și modern, cal de agrement, cal de circ și spectacol. În trecut, el era folosit de fermierii olandezi în agricultura, la diferitele munci din ferme. Astăzi, frezianul, concurează cu succes în competițiile internaționale de dresaj și se bucura de un mare succes în arenele circului sau în cadrul spectacolelor ecvestre. Este un cal căruia ii place sa sara, totuși utilizarea lui în concursurile de obstacole nu este foarte populara și nici recomandata.

Frizianul este în general o rasa robusta, cu puține probleme de sănătate în mod normal, mai ales în cazul exemplarelor recunoscute ca matca a rasei. Potcovirea este necesară o dată la 6 săptămâni dacă este folosit la munca grea. Perierea blănii timp de 30 de minute săptămânal va ajuta la eliminarea firelor moarte de păr.

Totuși exista câteva probleme de sănătate de care crescătorii sau proprietarii acestei rase ar trebui sa tina cont și sa respecte cu strictețe programele de reproducție. Pot apare dwarfismul, criptorhidia, ca si maladii mai putin frecvente, dar, cea mai frecventa este osteocondrita disecanta (asa numita OCD). Aceasta este o boala ortopedica, ce afectează cartilajul articular, în principal la nivelul articulațiilor jaretului si grasetului, dar poate apare și la articulația umărului, într-un grad mai ușor. Osteocondrita disecanta afectează frizianul, în egala măsura cu alte rase de cai, și se pare ca o nutriție corecta, împreuna cu un management corect al antrenamentelor cailor tineri reduce mult incidenta apariției bolii. Este general recunoscut ca mânjii care cresc prea repede sau prea încet care sunt supraponderali, antrenați excesiv sau din contra, nu beneficiază de suficienta mișcare, hrăniți necorespunzător sau pur și simplu predispuși genetic sunt supuși unui risc mai mare de a dezvolta aceasta maladie. De aceea este recomandata efectuarea radiografiilor de control la vârste fragede ale mânjilor pentru detectarea bolii în stadiile incipiente.

1. Frizianul are același nume cu rasa de bovine, respectiv rasa Friziana, deoarece s-au format în provincia, Friesland, din Olanda.
2. Frizienii sunt întotdeauna negru lucios, alte culori sau însemne nefiind permise. Singura marca de culoare alba permisa este o stea mica în frunte.
3. Talia lor variază de la 1.50 m la 1.70 m, dar exemplarele de reproducție recunoscute și acceptate trebuie sa aibă la greabăn 158 cm la vârsta de 3 ani și 160 cm la vârsta de 4 ani (armăsarii de reproducție. Iepele trebuia sa aibă minim 150 cm, pentru a fi înregistrate in registrul genealogic al rasei.
4. Evoluția lui este mai lenta, neterminându-și creșterea înainte de vârsta de sase ani.
5. Ca și răspândire, rasa, la începutul anilor ’60 mai existau aproximativ 500 de exemplare recunoscute și înscrise în Registrul Genealogic al rasei. In prezent rasa este larg răspândita numărând 40.000 exemplare înregistrate în Registrul Genealogic Olandez iar 15.000 exemplare sunt în afara granițelor Olandei.
6. În Franța, frezianul este înregistrat ca rasa de călărie și nu de tracțiune.
7. În funcție de gradele de clasare preturile variază considerabil: o iapa Stamboek între 3-10 ani poate valora între 4500 și 10.000€. Un armăsar Stamboek (recunoscuți ca amelioratori de valoare) ajunge la 600.000€. Astfel de armăsari poarta titlul de Preferent.