Considerată cea mai veche rasă modernă formarea și dezvoltarea rasei începe în anul 1580 în localitatea Lipizza, situată în sudul Imperiului Austriac, actualmente în Slovenia, cu un prim nucleu format din 24 iepe și 9 armăsari de origine spaniolă, la formarea rasei participând în principal cai de rasă spaniolă. Originea strămoșilor lipițanilor datează din anul 800. Caii barbi și armăsarii arabi originari din Africa de Nord, aduși în Spania de mauri sunt încrucișați cu rase locale spaniole pentru a da naștere cailor andaluzieni din care au descins o parte dintre lipițanii actuali. Dar în afara aportului de sânge al cailor andaluzieni, regiunea Kras, dispune și de o rasă de cai veche care va fi și ea împerecheată cu cai de origine străină. Acești cai indigeni sunt dintre cei care au fost probabil folosiți de Romani în timpul curselor de cai în circurile din Roma Antică. Această rasă de cai era originară din orașul Aquileia, din nordul Adriaticii, regiune care făcea parte din Tracia. Se crede, de altfel, că în regiune, se află un templu dedicat zeului trac Diomede, patronul cailor. La sfârșitul secolului al XVI-lea, după ce familia austriacă de Habsburg ocupă tronul Imperiului Roman de Apus, forțele armate și școlile de echitație din Europa Centrală au dorit să aibă cai robuști și agili. În 1562, împăratul Maximilian II aduce din Spania cai și creează herghelia de la Kladrub, în Boemia. În 1580, fratele său, arhiducele Carol al II-lea, înființează și el o herghelie în localitatea Lipizza (astăzi Lipica). Această localitate, în prezent situată în Slovenia, făcea pe atunci parte din Imperiul Austro-Ungar. Carol al II-lea a hotărât înființarea unei herghelii la Lipica pentru a forma o nouă rasă de cai cu alură asemănătoare calului andaluz. El a hotărât astfel pentru că toți caii de origine spaniolă erau foarte căutați la vremea aceea, iar spaniolii au interzis exportul lor. Arhiducele a ales Lipica pentru că avea clima, vegetația, și solul asemănătoare cu cele din Andaluzia, deci condițiile de creștere erau asemănătoare. Din 1580, Austria cumpără trei armăsari spanioli, apoi încă șase în anul următor împreună cu 80 de iepe spaniole. Unul dintre cei șase armăsari cumpărați în 1581, era un cal andaluzian de mare valoare, care influențează puternic evoluția rasei. 

Începând din 1595, 30 de cai sunt trimiși în fiecare an la curtea arhiducelui de Graz. Apoi, ajung la Lipizza, unde se găseau armăsari din regiunea Polesina, din Italia de Nord, alături de caii deja existenți de la Kladrub și de la Fredericksborg, dar și de alți armăsari spanioli de la Cordova. Lipițanii își trag așadar numele de la localitatea slovenă Lipizza (Lipica), situată aproape de granița cu Italia. Lipițanii erau apreciați pentru roba lor gri sau neagră, care poate, însă, deveni complet albă, la maturitate. Imediat după crearea hergheliei, în 1580, nu mai vorbim de cai lipițani ci de ”Pferde der Karster Rasse Lippizaner Zucht ”ceea ce înseamnă ”Cai din sușa lipițană a rasei Kars”. Termenul lipițan nu apare decât în momentul în care caii grei din herghelie sunt transferați la Kladrub, în Boemia, pentru a fi păstrați doar caii ușori la Lipizza. Rasa este amenințată cu dispariția în timpul celui de-al doilea război mondial, dar intervenția generalului american George Patton a permis salvarea a 250 de cai, care vor asigura conservarea rasei pe termen lung.

Lipițanul este un cal nobil, cu mersuri înalte, elegante și spornice. Capul lipițanului este proporțional cu profil drept, urechile sunt potrivite ca mărime, ochii mari și curați iar nările largi. Gatul este în forma conica, mai gros la baza și mai subțire la cap. Armăsarii au gatul mai gros și arcuit decât iepele. Pieptul este lat și foarte musculos, umerii sunt puternici, spinarea este scurta iar crupa este larga și lunga, acoperita foarte bine cu mușchi. Picioarele sunt scurte, viguroase și musculoase, având copite mici și rezistente. Aspectul general al lipițanului este atletic, cu linii cursive și elegante. Înălțimea acestor cai este intre 160 si 170 cm iar greutatea este de aproximativ 500 kg. Culorile cele mai căutate la caii lipițani sunt vânăt (care se transforma în alb odată cu îmbătrânirea) negru și murg. Coama și coada trebuie sa fie bogate, cu fir gros și ondulat ușor în mod natural.

De-a lungul secolelor, rasa a fost îmbunătățita prin încrucișarea cu Arabul Pur Sânge și alte variațiuni din Europa Centrala (inclusiv din Transilvania). Astăzi exista opt dinastii de Lipițan: Pluto, Conversano, Neapolitano, Favory, Maestoso, Siglavy-Capriola, Tulipan și Incitato.

• Pluto: născut în anul 1765, la curtea regală daneză, de culoare vânătă, adus în herghelie în anul 1772;
• Conversano: un armăsar de culoare neagră, născut la Napoli în anul 1767 și adus în herghelie în anul 1774;
• Maestoso: născut în 1773 la Kladrup, de culoare vânată, cu ascendență de origine spaniolă;
• Favory: armasar roib, născut la Kladrub în 1779 și întrodus in herghelie în 1883;
• Neapolitano: armăsar de culoare murgă, născut în regiunea Napoli în 1790;
• Siglavy-Capriola: armăsar arab, de culoare vânătă, născut în anul 1810 în deșert și introdus în herghelie în anul 1816;
• Tulipan: armăsar negru născut în herghelia Terezovac în jurul anului 1800;
• Incitato: armăsar vânăt născut în anul 1802, în Transilvania, în herghelia contelui Bethlen;

Standardele de rasă sunt reglementate de mai multe asociații la nivel mondial:

1. Verband der Lipizzanerzüchter in Österreich
2. Lipizzan International Federation
3. Lipica Stud, Slovenia
4. Ministero delle Politiche Agricole e Forestali, Italy
5. Lipizzaner Society of Great Britain
6. Lipizzan Association of North America

Originile spaniole fac din Lipițan un cal predispus la probleme de comportament, stârnite în special, de independenta și caracterul energic. Problemele care apar la acești cai pornesc însa de la întreținerea și pregătirea necorespunzătoare, produse de un personal necorespunzător. Lipițanii sunt cai inteligenți care învață foarte repede, atenți, ambițioși însa ascultători și muncitori. Personalul care se ocupa de acești cai va fi solicitat la maxim, atât fizic cât și psihic. Lipițanii au nevoie de multa munca, atenție și experiența din partea stăpânului.

Sunt plini de energie și forța, au un trap lung și frumos, un galop deosebit, ceea ce ii face sa fie o rasa excelenta pentru dresaj. Lipițanii au mers caracteristic, înalt, moștenit de la strămoșii de origine spaniola și de la caii autohtoni de Karst. De-a lungul timpului, lipițanul a fost cal de atelaj, cal de dresaj de înalta scoală, dar este folosit în multe tari în competițiile de anduranța sau obstacole. Totuși domeniile de excelenta ale lipițanului sunt dresajul academic și atelajul.

Datorita sângelui arab și karstic, lipițanii au picioare sănătoase pana la sfârșitul vieții lor, rămânând apți de munca pana la vârste de 25-30 ani și au puține defecte de aplomb. Principalele probleme de sănătate care pot apare sunt : genunchi șterși, coate de vaca, umăr scurt, cu spata dreapta.

• Contrar prejudecăților, lipițanul nu este un cal alb pur. Caii albi au pielea roz și ochii albaștri. Caracteristic rasei este faptul că majoritatea mânjilor se nasc negri și apoi, la maturitate, devin albi.
• Herghelia de la Făgăraș și Beclean obțin prin selecții stricte un fond genetic de calitate, cu aptitudini sportive pentru a obține performanță în sport.
• Primele exemplare de Lipițan au fost aduse în Romania în anul 1874, la Herghelia Sâmbăta de Jos, Făgăraș, într-o zona în care clima era asemănătoare cu cea din localitatea de origine. Astăzi caii din rasa Lipițan sunt crescuți, în Romania, într-un efectiv destul de omogen, pentru a se evita consangvinizarea.
• Spanische Hofreitschule sau Înalta Școală Spaniola de Călărie Viena, Austria. Este o școală de echitație de tradiție pentru caii din rasa Lipițan (click aici pentru mai multe detalii).