Andaluz “O rasă naturală, din vremuri preistorice”, aceasta este definiția pe care a dat-o cailor andaluzi, eminentul profesor Don Rafael Castejón, considerat de spanioli “tatăl” acestei rase de cai. De altfel, se presupune că această rasă de cai a existat în Peninsula Iberică în urmă cu 3000 de ani, fiind amintită chiar în operele lui Pliniu și Aristotel. Faimos și recunoscut în lume, calul de rasă pură spaniolă a fost ulterior încrucișat cu alte rase de cai. Calul de rasă pură spaniolă (Pura Raza Española, prescurtat PRE) este o rasă de cai de călărie cu origini vechi, andaluziene, de aici provenind și cel de-al doilea apelativ al său.

“Dacă este ales cu grijă, este cel mai nobil cal din lume, cel mai frumos care poate exista. Are un spirit măreț, mare curaj și este docil; are cel mai mândru trap, cel mai eminent galop și e cel mai blând și sensibil dintre cai și este cel mai adecvat dintre toți pentru un rege în ziua triumfului acestuia!”

Ducele de Newcastle, 1667

Folosiți în trecut ca și cai de prestigiu în numeroase curți regale europene, caii andaluzi excelează actualmente în dresajul Înaltei Școli, în special la Școala Regală Andaluză de Artă Ecvestră de la Jerez de la Frontera, dar și în dresajul de competiție, în circuri și spectacole. În Spania, prezența cailor este atestată încă din preistorie, prin descoperirea picturilor rupestre în care erau reprezentate aceste nobile animale. După istoricul portughez Ruy d’Andrade, triburile spaniole utilizau cai încă din mileniul al patrulea, î.Hr. Comercianții fenicieni și popoarele celtice au favorizat împrospătarea raselor de cai prin aducerea de sânge nou din Orientul Mijlociu și Egipt. În Antichitate, acest cal era apreciat pentru lejeritate și manevrabilitate, fiind considerat un cal de război perfect. În schimb, în Evul Mediu, apariția armurilor grele a avantajat caii mai masivi, până la apariția armelor de foc în secolul al XV-lea, perioadă în care calul spaniol câștigă din nou la capitolul popularitate. În perioada Renașterii, calul spaniol este un cal de prestigiu, utilizat de Înalta Școală, iar sângele spaniol va participa la crearea altor rase precum Lipițan sau Lusitan. În secolul al XIX-lea, creșterea acestor cai intră în declin, numai câteva mânăstiri continuând creșterea și menținând astfel patrimoniul genetic al rasei. În ciuda dimensiunilor sale medii, Andaluzul este un animal puternic. Strămoșul său (calul iberic) a fost folosit de Alexandru cel Mare dar și de legiunile romane. A fost folosit în război de multe ori, printre altele de William I al Angliei la Bătălia de la Hastings și de Hernán Cortez și conchistadorii săi, la cucerirea Americii. Fiind un animal puternic, disciplinat și de încredere, andaluzul a fost rasa favorită a regilor. Filip al II-lea al Spaniei devine obsedat în încercarea de a crea calul spaniol perfect. Asta pentru că andaluzul are un temperament docil, fapt pentru care a fost calul preferat la curțile regale în epoca barocă în Europa. De altfel, istoria atestă că, în timpul domniei sale, Felipe al II-lea a plănuit cumpărarea a zece armăsari spanioli, fapt ce a contribuit la selecția calului pur sânge spaniol. Ca urmare a “trecutului războinic”, exemplarele de rasă pură pot fi găsite în număr destul de redus. Vestea bună este că acest număr se află în creștere. Rasa andaluză este îndrăgită în întreaga lume, datorită inteligenței, puterii, receptivității și docilității sale. Aproape pe întreg mapamondul, acest cal reprezintă o alegere ideală. Având un temperament prietenos, inteligent, blând, calm, este ușor să lucrezi cu el. Excelent cal de călărie dar și de agrement, își găsește locul și în transportul cu trăsura, având rezultate deosebite ca și cal de curse.

Calul andaluz (Pura Raza Española) este una dintre cele mai pure și mai vechi rase de cai. Face parte din grupa cailor iberici, respectiv a celor baroci și provine din regiunea spaniolă Andaluzia. Profilul clasic al acestui cal este gâtul convex, care se potrivește cu corpul său grațios, și totodată musculos. Roba cea mai răspândită a rasei este gri, cea murgă și cea neagră fiind mai rare, dar din ce în ce mai răspândite în ultima vreme. Roba roibă, în schimb, este considerată un defect, în credința populară calul roib fiind considerat mai coleric. Totuși, un Decret Regal Spaniol, din decembrie 2002 menționează în descrierea robei că “griul și roibul sunt robe dominante, iar celelalte sunt admisibile”. Corpul este compact, elegant, membrele mai scurte, capul este lat și expresiv, cu profil convex, coama lungă. Alurile sunt ridicate, cu o aptitudine naturală pentru piafe și pasaj. Greabănul este puternic, ușor arcuit, împodobit de o coamă abundentă și strălucitoare, foarte apreciată de iubitorii rasei. Talia calului din această rasă variază între 1,58 și 1,60 și cântărește între 400 și 500 kg. Umerii sunt puternici, musculoși și oblici, iar spatele scurt, corpul său fiind armonios și bine proporționat, cu coada prinsă jos. Considerați baroci, caii andaluzi tind să evolueze astăzi spre un model sportiv, și, în ultima vreme, sunt orientați spre dresaj și atelaje.

Standardele de rasă sunt reglementate de 3 asociații la nivel mondial:

• Asociación Nacional de Criadores de Caballos de Pura Raza Española (ANCCE)
• International Andalusian & Lusitano Horse Association (IALHA)
• Andalusian Horse Association of Australasia (AAA)

Temperamentul calului Andaluzul este unul docil și rezistent, inteligent, fiind renumit pentru mentalul sau de oțel și înclinațiile sale artistice inimitabile.

Este un animal foarte inteligent și învață rapid, fiind folosit mai ales la spectacole și parade. Calul andaluz este renumit pentru alurile sale înalte și elegante, fiind un cal excelent, folosit cu succes în dresajul Înaltei Școli de Echitație. De altfel, grație simetriei proporțiilor sale nobile, care se apropie de perfecțiune, a fost folosit secole la rând de sculptorii europeni drept model pentru realizarea sculpturilor ecvestre. Excelează l-a capitolul dresaj, fiind de asemenea folosit la coride (rejoneo) și la ferme în patria lor de origine (Doma Vaquera).

Calul andaluz a fost ideal pentru armată pentru că și-a însușit cu ușurință elementele de mișcare speciale. Acestea pot fi văzute și astăzi la demonstrațiile de la Școala de Călărie spaniolă de la Viena. Ca urmare a “trecutului său războinic” exemplarele de rasă pură sunt mai rare, dar în ultima vreme, grație eforturilor crescătorilor, efectivele acestor cai sunt în creștere.Calul este încă o raritate (numărul acestora nu depășește 30.000 de exemplare la nivel mondial), și chiar în Spania este considerat un animal de lux, utilizat în principal pentru spectacole.

Calul andaluz este ușor de întreținut și nu necesită suplimente în exces sau cereale grele. Este nevoie de o monitorizare atentă pentru a nu deveni obez. Poate fi hrănit cu fân, iarbă, cereale integrale ( ovăz, orz). Alături de apa proaspătă poate sta și un bloc de sare. Fiecare cal ar trebuie evaluat și hrănit individual pentru a i se îndeplini toate necesitățile Ocazional, i se poate da o cantitate mică de lucernă pentru randament. Este un cal cu o sănătate bună şi vei putea să te bucuri de el până la vârste înaintate. Foarte conștient de corpul său și nu este predispus la accidente și nici nu se rănește atât de ușor ca alți cai. Este sensibil, însă nu se panichează atunci când are probleme. Când stă în țarc, te va aștepta răbdător și nu va fi distrugător ca alți cai.

Celebră în toată lumea pentru armonia și perfecțiunea cu care caii andaluzi, excelent dresați, execută mișcări spectaculoase, Școala Regală Andaluză de Artă Ecvestră din Jerez de la Frontera, a fost înființată de Alvaro Domecq, în 1972. Un an mai târziu, Regele Juan Carlos I, la acea vreme prinț al Spaniei, l-a decorat pe acesta cu distincția “Caballo de Oro” (Calul de Aur), cel mai prestigios trofeu ecvestru acordat anual în Spania ca o recunoaștere a activității sale depuse în slujba artei ecvestre. În cinstea acestui eveniment, Alvaro Domecq a prezentat în premieră absolută spectacolul intitulat “Cum dansează caii andaluzi”, evenimentul marcând, așadar, începuturile acestei Școli. În faza inițială, Școala s-a aflat sub manageriatul creatorului său și, mai târziu, Ministerul Informației și Turismului a preluat conducerea instituției, cumpărând ansamblul arhitectural “Recreo de Las Cadenas” de la ducele de Abrantes și construind un manej, opera arhitectului José Luís Picardo, care poate găzdui 1600 de spectatori și grajduri pentru 60 de cai.

Mai multe informații puteți găsi pe site-ul oficial: Real Escuela Andaluza del Arte Ecuestre

1. Calul din Rasa Pură Spaniolă a fost folosit între secolele XV si XVIII, la întemeierea mai multor rase de cai din întreaga Europă. Astfel, au fost înființate rasele: Lipițanul austriac, Lusitananul portughez, Kladrubul ceh, dar și araluzian o rasă americană nouă, obținută prin încrucișarea raselor pure spaniole cu pur sângele arab. La începutul secolului al XVII-lea, rasa andaluză a fost obținută din încrucișarea altor rase, pentru ca aceasta să devină un pic mai corpolentă. Înainte de folosirea numelui de andaluz, pentru acest cal de rasă s-a folosit abrevierea de PRE, care este acronimul de la Pura Raza Espanola (Rasă Pură Spaniolă). Andaluzul este un cal popular la nivel mondial.
2. Datorită aspectului său impresionant și a aptitudinilor sale excepționale pentru dresaj, andaluzul (la fel ca și calul frizian) apare în multe filme, precum “Gladiatorul”, “Masca lui Zorro” sau “Stăpânul Inelelor.