Calul a fost iubit de români de când existăm ca popor. În toate baladele şi colindele noastre, voinicii au cai puternici şi frumoşi. Puternica afecţiune faţă de cal o regăsim şi în basmele cu caracter mitologic, în care calul fermecat, mâncător de jăratic, este ajutorul lui Făt-Frumos în toate încercările extraordinare prin care trece. Regăsim aici credinţa de bază a românului cum că acest animal are însuşiri miraculoase în a-l scoate din nevoi. Ceea ce s-a dovedit corect secole de-a rândul. Calul i-a fost alături în zile de sărbătoare şi tristeţe, la arat şi semănat, fiind în acelaşi timp şi mijloc de transport. Şi continuă să fie, pentru majoritatea ţăranilor români, semn de bunăstare, ajutor în gospodărie, facilitate de transport şi prieten credincios.

  •  Cavalerul trac și zeul Cal

În calendarul popular, anul pastoral era structurat pe două anotimpuri: iarna, patronată de lup, personificare a întunericului şi frigului, şi vara, patronată de cal, personificare a luminii şi căldurii. Calul in mitologia romanescă_01Lupul este asociat cu astrul lunar căruia îi cântă noaptea urlând, calul este legat de astrul solar pe care l-ar ajuta zilnic să urce pe bolta cerului, de la răsărit până la zenit. De aceea, sărbătorile dedicate lupului sunt grupate pe timp de iarnă, iar cele ale calului (Caii lui Sântoader, Joia Iepelor, Paştele Cailor) sunt concentrate pe timp de vară. Cavalerul trac este un tânăr zeu al tracilor balcanici și danubieni, reprezentat călare pe cal, adesea în împrejurări cinegetice, identificat de către grecii antici cu zeul Heron. Pe teritoriul României s-au găsit cel puțin 200 de imagini de epocă, atestând cultul Cavalerului Trac în Dobrogea, Oltenia, Transilvania. Cavalerul trac, zeul Cal în mitologia populară, luptă împotriva salbăticiunii asemenea Sfântului Gheorghe, unii cercetători susțin că imaginea Cavalerului trac a fost preluată de iconografia creștină, pentru a-l reprezenta pe Sf. Gheorghe, pentru a înfrânge natura întunecată a iernii și a readuce lumina caldă, dătătoare de viață a verii. Simbol protector, imaginea cavalerului trac veghează asupra drumurilor din întreg arealul carpatic și danubian.

  • Căluşul, zeu cabalin

O formă contemporană de supraviețuire a cultului calului este Călușul, ceremonial moștenit de la geto-daci. În calendarul tradiţional sunt atestate trei tipuri de dansuri căluşăreşti: Căluşul la Rusalii, Calul şi Căiuţii la Anul Nou, Căluşerii la Crăciun şi Rusalii. Cel mai cunoscut dintre acestea, Căluşul, a fost declarat la 24 noiembrie 2005 capodoperă culturală a omenirii şi inclus pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO. Ceremonialul Căluşului era asociat de-a lungul întregului Ev Mediu cu populația vlahă. Ceata de Căluşari este o herghelie divină care luptă alături de zeul lor Căluş împotriva forţei năprasnice a Rusaliilor (Ielelor). Se credea că, la Rusalii, căluşarii puteau să grăbească căsătoria fetelor, să fertilizeze tinerele neveste şi femeile sterpe prin diferite tehnici magice. Funcţia care a adus însă Căluşului o mare celebritate a fost vindecarea persoanelor luate din Rusalii. După alungarea Ielelor, căluşarii tămăduiau şi relele produse de acestea. Procedeul cel mai simplu de vindecare era săritul bolnavului, frecatul cu usturoi şi pelin a feţei și mâinilor, ridicatul bolnavului culcat şi prinderea acestuia în joc. Eliberat în parte de funcţia magică de altădată, jocul călușarilor a fost preluat și valorificat scenic de echipele artistice de amatori și profesioniste.

Calul in mitologia romanescă_02

  •  Caii româneşti

Caii dacilor au fost foarte renumiţi în antichitate pentru rapiditatea lor. Calul in mitologia romanescă_03 Poetul Ovidiu îi descrie ca fiind “rapidus” şi “celer”. Istoricul latin Vopiscus, care trăise în timpurile lui Constantin cel Mare, aminteşte de un cal luat de soldaţii romani din regiunile de dincoace de Istru, care nu era nici frumos, nici mare, dar care era în stare să facă pe zi câte 100 de mile (160,934 km.) şi să continuie astfel timp de 8-10 zile. Ovidiu, exilat în Pont , scrie despre geți și sarmați: „Cea mai mare parte din popoarele acestea nu se tem de armele ostaşilor romani. Ei au o deplină încredere în arcurile şi în tolbele lor pline cu săgeţi şi în caii lor învăţaţi să facă curse foarte lungi şi să suporte timp îndelungat setea şi foamea”. În secolele XVII şi XVIII, faima cailor din Ţările Româneşti trecuse deja pâna departe peste hotare, fiind apreciaţi mai ceva ca şi caii arabi. Astazi, în România, populaţia de cai este de peste 800.000 de capete. Herghelia națională şi cele particulare au în atenție rase culturale precum lipiţan, pur sânge arab, shagya arab și huțul sau rase de sport cum sunt calul de sport românesc şi ghidranul. Localnicii cresc, în special, rase locale cum sunt calul de Apuseni, de Făgăraș, de Bucovina.  Spectaculos pentru iubitorii de cai este calul sălbăticit din Delta Dunării, care revine la condițiile de sălbăticie. Este un simbol puternic al existenței libere în cadrul natural.

Share →