Paștele Cailor, tradiția spune astfel: atunci când Maica Domnului l-a născut pe Mântuitorul Hristos, în ieslea grajdului, animalele au luat și ele parte la mărețul eveniment. Se zice ca pe cât de cuminți erau boii și oile, pe atât de gălăgioși erau caii din grajd. Ca mâhnire a faptului ca pruncul nu avea liniște din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului se zice ca le-ar fi spus cuvântul ca sa nu se sature de mâncare decât o data în an, la Înălțarea Domnului, când Fiul ei se va fi înălțat la Cer. În ziua în care caii “își prăznuiesc” Pastele, pentru un ceas, ei se satura de păscut iarba câmpului. Aceasta tradiție mai este cunoscuta și sub denumirea de “Joia Iepelor” sau Ispas. Legat de aceasta a doua denumire populara a zilei, tradiția locurilor a păstrat o alta legenda. Se zice ca, Ispas era un om ce a participat, alături de cei trei Apostoli, la Înălțarea Domnului. Ținând seama ca Ispas era un om bun și vesel, oamenii îl cauta în aceasta zi ca sa fie bine dispuși și sa nu-și caute pricini de supărare. Vorba poporului spune ca acel om care moare de Ispas ajunge direct în Rai. Pentru a aminti de aceasta credință populara, cum ca cel mort în aceasta zi ajunge direct în Rai, oamenii își legau de mijloc un sir de frunze de nuc.
Origine
Paștele cailor provine din Transilvania și este sărbătorit în zilele când Paștele Ortodox coincide cu cel Catolic. Explicația este că în vechime, atunci când Paștele Ortodox nu coincidea cu cel Catolic, țăranii de credință Ortodoxă împrumutau caii de la țăranii de credință Catolică și invers. Atunci când cele două sărbători coincideau, caii se odihneau, si era Paștele Cailor.
Mai are și sensul de “La calendele grecești” (“Ad calendas graecas” în limba latină). Expresia fusese atribuită de Suetoniu împăratului roman Augustus. Acesta ar fi afirmat despre cei răi-platnici ca își achita datoriile “ad calendas graecas” (la calendele grecești); referire ironică la faptul ca grecii – spre deosebire de romani – nu aveau prima zi a lunii din calendar (numita calendae), zi obișnuită de restituire a datoriilor.
Calendele reprezintă o sărbătoare a romanilor și nu apare la greci. Din acest motiv “calendele grecești” reprezintă o sărbătoare care nu a avut loc și nu va avea loc vreodată. (sursa Wikipedia)
Când are loc Pastele Cailor?
Pastele Cailor este sărbătorit în ziua de Înălțarea la Cer a Mântuitorului adică în joia din săptămâna a șasea de după Paști. Spre deosebire de alte sărbători, Pastele Cailor, nu are o data fixa aceasta fiind influențată de data serbării Paștilor. Probabil ca și din aceasta cauza a luat ființă vorba “la Pastele Cailor”, însemnând o data neștiută încă, fără o zi exactă în calendar.
Ce fac romanii de Pastele Cailor?
În unele zone se țin “Moșii de Ispas”, casele și mormintele cimitirului fiind împodobite cu crengi de pom tânăr (paltin, nuc), iar la ferestre punându-se frunze de leuștean. Despre leuștean se crede ca ar fi crescut la piciorul Crucii lui Hristos. Se fac pomeni pentru morți, împărțindu-se în mod special pâine calda, brânză, ceapa verde și rachiu. Aceasta este ultima zi în care se mai pot roși oua. În curtea casei, animalele au și ele rânduiala lor. Acum sunt marcate vitele și tăiați unii miei. În aceasta zi, caii nu sunt puși la căruță, primesc fan proaspăt pe saturate, iar în unele sate se fac chiar unele rugăciuni pentru belșug și sănătatea animalelor. Tot în aceasta zi, mânjii cailor de munte sunt duși la păscut în goluri montane, spre a paste iarba cea tânăra. Ciudata serbare a Cailor se făcea era și prilej pentru organizare de târguri și încheierea unor tranzacții care nu în toate cazurile erau reușite de aici născându-se și expresia „la Pastele cailor”. Aceasta zi era văzută ca una „a soroacelor”, când se încheiau diferite calcule. În aceasta zi se făceau și plățile întârziate, neachitate la Sfântul Gheorghe, după cum era obiceiul. Se mai zice și ca plantele sădite după aceasta zi nu vor da rod.
Ce este astăzi „Pastele Cailor”?
În prezent, prin expresia “la Pastele cailor”, se înțelege niciodată, însă aceasta este o interpretare greșită, pentru ca vorba se referă mai degrabă la ceva instabil, ceva ce se va petrece cu siguranță, însa nu se știe încă în ce moment. De asemenea, expresia mai poate însemna ceva ce se petrece foarte rar. Greșeala înțelegerii actuale asociază aceasta vorba cu aceea de „la Sfântul Așteaptă”, care ar putea însă avea același sens. În ultimii ani, “sărbătoarea cailor” a luat o amploare deosebita. Se cunoaște deja „Festivalul Cailor” de la Râșnov fiind organizat în duminica de dinaintea “Paștelui Cailor”, cât și multele întreceri și defilări ce se petrec în Transilvania, unde caii au început sa devina o ocupare predilecta a multora.
Calul în mitologia romanesca
Calul a fost iubit de români de când existăm ca popor. În toate baladele şi colindele noastre, voinicii au cai puternici şi frumoşi. Puternica afecţiune faţă de cal o regăsim şi în basmele cu caracter mitologic, în care calul fermecat, mâncător de jăratic, este ajutorul lui Făt-Frumos în toate încercările extraordinare prin care trece. Regăsim aici credinţa de bază a românului cum că acest animal are însuşiri miraculoase în a-l scoate din nevoi. Ceea ce s-a dovedit corect secole de-a rândul. Calul i-a fost alături în zile de sărbătoare şi tristeţe, la arat şi semănat, fiind în acelaşi timp şi mijloc de transport. Şi continuă să fie, pentru majoritatea ţăranilor români, semn de bunăstare, ajutor în gospodărie, facilitate de transport şi prieten credincios. (descoperă mai mult)
