Agrement la Vatra-Dornei

agrement vatra dornei_01Vatra Dornei este un municipiu cu aproximativ 17.000 de locuitori, situat în județul Suceava, în nord-estul României. Municipiul se află la confluența râurilor Bistrița Aurie și Dorna, în partea de nord a Carpaților Orientali. O legendă păstrată în memoria Dornelor, care atestă existența Dornei încă de pe vremea întemeierii statului Moldovei, leagă numele localității, de o dragoste tragică a întemeietorului Moldovei Dragoș Vodă. Acesta s-ar fi îndrăgostit de păstorița localnică Dorina, pe care a ucis-o dintr-o greșeală și, în amintirea ei, a decis ca apa lângă care s-a petrecut drama să poarte numele ei. Slavii au numit așezarea mlăștinoasă “Dolina”, romanii au numit-o “Durnacum” iar la români a ajuns Dorina, care prin eliminarea vocalei “i” și prin rotacismul specific limbii române, a devenit Dorna. Orașul este cunoscut, încă din secolul al XIX-lea, ca stațiune balneară, pentru practicarea sporturilor de iarnă cât și pentru practicarea unui sport nobil: echitația. Acest sport nobil a devenit din ce în ce mai apreciat de turiști fiind un mod plăcut de petrecere a timpului liber. După cum am remarcat, cerințele manifestate de turiști au devenit tot mai diversificate, aceștia dorind trasee tot mai atractive, cai ușor mai nervoși, îmbunătățirea traseelor prin popas la stânele din zonă, ori chiar rămânerea peste noapte în natură(campare). Adresate persoanelor începătoare sunt traseele mai scurte care însumează 45 de minute și se învârt undeva pe deasupra orașului. De asemenea avem un traseu de creastă, de două ore cu porțiuni mai combinate ( urcare, coborâre, prin pădure, afiniș, etc.), dar și un traseu de trei ore – cu popas la stâna (opțional). În vreme ce primele două trasee se pot face cu persoane începătoare, traseele de o zi sau de mai multe necesită îndemânări specifice din partea participanților.

  • Activități :
    • Traseu echitație 45 min 25 lei / cal grup minim o persoană, cu monitor
    • Traseu echitație 120 min 60 lei / cal grup minim o persoană, cu monitor
    • Traseu echitație 180 min 80 lei / cal serviciu opțional cu oprire la stână (cu extracost)
    • Traseu echitație de o zi 140lei / cal se merge aproximativ 4 ore sau mai mult

Sursa: www.agrement-dorna.ro

Articole care te-ar putea interesa

Lucky Luke

Lucky Luke, Într-un oraș unde nelegiuiții își fac de cap, Lucky Luke, cel mai rapid

Distribuie:

Știați că?

Câți litri de sânge are un cal?

Câți litri de sânge are un cal?

Câți litri de sânge are un cal? Cantitatea de sânge din corpul unui cal variază în funcție de rasa, mărimea și greutatea calului. Un cal adult de dimensiuni medii (cu o greutate între 450 și 500 de kilograme) are aproximativ 35-45 de litri de sânge. Cantitatea exactă poate varia ușor

Află mai mult
Akhal-Teke: frumusețe și anduranță excepționale

Akhal-Teke: frumusețe și anduranță

Cunoscuți pentru frumusețea lor uimitoare, caii din rasa Akhal-Teke excelează în special la cursele de anduranță. Un exemplar al rasei a demonstrat această abilitate extraordinară în 1935, parcurgând 4330 de kilometri de la Ashkhabad la Moscova în 84 de zile. Traseul includea traversarea deșertului Karakum, unde calul a rezistat trei

Află mai mult
Scroll to Top